4.

Draga mea prietenă,

Nu ți-am mai scris de mult, iar sentimentul de dor începuse să-și pună amprenta asupra mea. S-au schimbat atât de multe, m-am schimbat și am învățat atâtea. Am învățat că în spatele fiecărui zâmbet se ascund litri de lacrimi, am învățat că mereu există o rază de lumină la capătul tunelului și că viața se ghidează după echilibrul său; pentru fiecare lacrimă pe care o verși vei primi încă pe atâtea clipe fericite. Am învățat că cel mai important lucru din viața unui om este, în fond, să aibă certitudinea că nu este singur; că la orice oră ai nevoie de un sfat, un umăr pe care să plângi și un om căruia să i te destăinui, ai acolo un suflet viu care te ascultă. Singurătatea mi se pare cea mai cruntă pedeapsă și devine cea mai cumplită boală. Odată ce ai rămas singur, te închizi în tine și rămâi blocat acolo, în derivă, fără a lăsa pe nimeni să te scoată la liman. Totodată, cel mai mare risc pe care ți-l asumi de-a lungul vieții este acela de a-ți lăsa toată încrederea, tot trecutul și tot viitorul în mâinile unei singure persoane. A fi capabil să-ți asumi acest risc înseamnă a ajunge să te cunoști pe tine însuți cu adevărat.

Am găsit fericirea. M-a găsit ea pe mine, mai bine spus. M-a găsit într-un cămin din Sfântu Gheorghe, ”Mikes Kelemen„ , în urmă cu 4 luni. M-a găsit plângând pe scările băncii de lânga clubul „Underground”, m-a cuprins în brațe și mi-a tăiat răsuflarea, iar acum sufletul pe care îl țin în mână și pe care îl protejez de orice nu mai este al meu; este al lui.  4 luni,  672 de ore și 40320 de minute. Aproape toate petrecute descoperind ... Fericirea.  Nu m-am plictisit și sunt sigură că n-o voi face vreodată. Vreau să petrec fiecare oră, fiecare minut și fiecare clipă alături de fericirea mea. Am tot ceea ce-mi trebuie și tot ceea ce am nevoie; am totul când mă ține în brațe și-mi șoptește cât de mult ma iubește. Împreună, avem lumea la picioare! Nimic nu mai e al meu; totul este al nostru și tot ceea ce va fi, tot al nostru va deveni. Nu-mi închipui viața fără marca mea personalizată de fericire.

Nu credeam că oameni au jumătăți ... Mitul androginului era de neînțeles (credeam cu tărie că Platon fumase ceva tare când l-a gândit), dar sunt recunoscătoare că a căpătat sens; chiar și acum. Mi-e frică pentru că niciodată n-am făcut parte dintr-un tandem atât de perfect.  Am găsit motivul pentru care mă trezesc zi de zi mai puternică și motivul pentru care zâmbesc chiar și-atunci când mi-e greu. Am găsit persoana care nu fuge de greutăți, ci le înfruntă alături de mine strângându-mă de mână și repetându-mi: „Trecem și peste asta, capul sus! ” ... Mi-am găsit fericirea și jumătatea și-ți doresc și ție să o găsești pe a ta.

Cu drag, dor și un zâmbet tâmp pe față!