Ploua...

Pic … Pic … Ploua … Dar nu e o ploaie orarecare … Ploua cu amintiri!

Statul in casa in mod fortat 2 saptamani nu prea ajuta… cate-un telefon intamplator de la vreun coleg sa vada daca mai respir, dar cam la asta se rezuma.. Restul timpului -  contemplare pura… pic… pic .. Ploua.. Cu amintiri!

Te-am iubit. M-ai ranit… Ploua cu amintiri

21 Decembrie … vine sfarsitul lumii, dar mai stii ce s-a intamplat tot pe data asta, doar cu un an in urma? Lasa-ma sa-ti amintesc: ploua, cu amintiri ce aveau sa se scrie in noaptea aceea.

Pic…pic… ploua..amintiri!

Filozofie via iahtul Blue Lagoon

Cu toate ca pentru Doha este un eveniment cel putin straniu, pe data de 10 septembrie 2012, la ora 16, soarele inca stralucea puternic. Pasind pe faleza de la "The Pearl", razele soarelui atingeau iahturile ce pareau desprinse din visele oricarei persoane... vise pline de lux si exuberanta... o lume cu totul noua! Surpriza insa: unul dintre acele iahturi avea sa fie al nostru in aceasta seara! Blue Lagoon ne astepta, la fel si echipajul. Un iaht luxos, cu canapele din piele si podeaua dintr-un lemn scump, vopsea ce se schimba in plastic cand se usca.. pe scurt, anul de fabricare 2011! Un iaht pe care Enrique Iglesias a petrecut doua saptamani in sejurul sau in Qatar. La etaj, capitanul David ne astepta (ca si restul echipajului) cu zambetul larg. Ambarcatiunea a pornit cu pasi repezi spre ceea ce parea a fi infinit. 

Lasam in urma zgarie-norii si sediile firmelor mari si parca alergam pe mare cat mai departe de civilizatie. Dupa ce aparatul de fotografiat frigea literalmente si dupa ce am admirat apusul soarelui, am servit masa in familie, iar un salt in apa marii era o urmare fireasca. O experienta cu adevarat de neuitat! Iesind din apa calda is simtind vantul ce-mi facea pielea rece, m-am infasurat repede intr-un prosop si am luat loc pe canapeaua din piele de pe puntea inferioara. David mi s-a alaturat si am inceput sa vorbim. Povestea vietii lui este impresionanta: plecat din Seychelles la 13 ani , luandu-si primul job ca lustruitor de mobila, si-a indeplinit visul de a conduce vase mari si scumpe cu oameni celebri peste tot in lume, poposind de ceva timp in Doha. Este casatorit, are o un copil de un an si patru luni, pe altul pierzandu-l la 9 luni din cauze pe care nu a vrut sa le impartaseasca si ii place filozofia. 

Totul a pornit de la modul in care si-a ales profesia: scoala lui era aproape de mare si copil fiind, se uita la linia orizontului si isi spunea ca acolo vrea sa ajunga..si a si ajuns! Discutia a luat amploare si am atins subiecte vaste: de la religie, la viata si la sanse si noroc. Dezbaterea pe temele acestea a pornit de la afirmatia mea ca totul in viata este relativ: pana si iahtul in care ne aflam s-ar fi putut duce la fund in timp ce noi vorbeam; ca nu aveam cum sa fim siguri de nimic..absolut nimic! El a continuat afirmand ca atunci cand ai o singura sansa in viata, fie ca esti sigur sau nu de ea, ar trebui sa o iei, dar replica mea a fost ca nu ai cum sa fi sigur ca acela va fi singurul tren pe care il vei vedea vreodata. Totodata, cred cu tarie ca daca ai in fata doua trenuri, unul ce te va duce catre lumina din capatul tunelului unde ai putea trai fericit si impacat cu tine si unul ce te va amagi promitand multe, iar tu decizi sa te urci in cel gresit, poti schimba mersul vietii tale (trenul in care te afli) la orice stop...poti cobori, te poti redresa, dar o poti si lua pe aratura. In cazul in care ai o singura sansa in fata ta, dar nu esti sigur ca este ceea ce iti doresti, sansa ar trebui luata, iar sentimentul de siguranta va veni cu timpul, prin autosugestie. In aceasta situatie, ca si in orice situatie in viata, exista reversul medaliei; in spatele trenului ce tu il vezi ca fiind poarta de a scapa catre o viata mai buna ar putea fi acel tren care te va mentine pe linia de plutire si iti va oferi cele mai multe satisfactii. Nu am spun ca te va face ''fericit'' deoarece: ce este pana la urma fericirea? Exista ea cu adevarat? Eu personal cred ca fericirea, descrisa ca fiind un sentiment idilic, nu exista; momente de fericire, da, exista , dar nu fericirea ca termen general .. a spune despre o persoana ca este o persoana ''fericita" este ceva ce nu are sens.. exista doar persoane care au o gandire pozitiva sau sunt optimiste, dar asta nu le face fericite... C'est la vie. :)


                          

Șanse, șanse ...

                         Se spune ca fiecare om merita o a doua sansa; ca merita sa fie iertat, dar oare chiar exista iertare? Eu personal sunt genul de om care iarta, dar nu uita, iar a 'nu uita' nu intra tocmai in definitia cuvantului "iertare". Ce presupune iertarea defapt? Presupune  sa treci peste rana cauzata de una sau mai multe persoane si sa te prefaci ca ploua.. Pur si simplu sa dai uitarii un episod care probabil te-a marcat, doar de dragul de a pastra imaginea inocenta a acelei persoane in mintea ta, dar oare chiar merita? Oare barbatul care si-a inselat sotia o data n-o va mai face si a doua, si a treia , si a patra oara? Oare acea prietena pe care o credeai sora ta si care te-a mintit si ti-a infipt un cutit in spate n-o va mai face o data in fata unei ispite mai mari ca cea precedenta? Oare omul chiar poate sa nu greseasca? Intuieste si singur.

   

                           Oameni fiind, toti gresim mai devreme sau mai tarziu, insa partea care nu covine nimanui este ca greseala nu este ceva singular, care sa se intample o singura data si pace … greselile apar inevitabil cam toata viata si de cele mai multe ori pornesc de la minciuni nevinovate in care ajungi sa te prinzi si ca nu mai poti iesi… incepand cu mama pe care in clasa I ai mintit-o ca la scoala ti-ai mancat mancarea cand defapt savurai in recreatia mare o punga mare de Lays si terminand cu minciuna ''ma duc la suc cu fetele''  … toate au un inceput..

     

                          Problema este ca vine si te ia valul si inghiti multe, ierti multe, incerci sa treci peste ca "poate se va indrepta" ,dar oare chiar va fi asa? Oare chiar merita sa iti consumi timp pretios din viata ca sa incerci sa faci din piatra diamant? Fiecare decide pentru patratica lui, dar grija mare, sansele se numara astfel: 1, 2, 3, 4, 5 ; nu 1, 2, 2, 2, 2, 2...

Promisiunea.

                Am fost rugata sa abordez acest subiect cat pot de repede pentru a reda unei persoane increderea in sine - prima mea dezamagire majora pe plan sentimental... 

Din nefericire totul se leaga de un baiat al carui nume nu am de gand sa-l dau insa sigur s-ar simti vizat de ce am sa scriu mai jos.

M-am indragostit ... reprezenta pentru mine efectiv totul: barbatul ideal, sotul perfect si un viitor tatic de exceptie... gaseam numai lucruri bune la el , iar defectele lui pareau calitati; nu-mi imaginam viitorul meu fara el, insa, printr-un concurs de imprejurari, am fost obligata sa renunt la el, sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu va fi el cel care imi va demonstra ca nu toti barbatii sunt la fel... a gresit si el, poate am gresit si eu, a decis sa ma abandoneze pe campul de lupta si nu am avut cum sa-l fortez sa ramana. A fost nedrept ce a facut, m-am simtit ''ofuscata'' luni de-a randul, dar mi-am dat seama ca stand intr-un colt al camerei, ascultand muzica sinucigasa si plangandu-mi de mila n-o sa rezolv nimic niciodata. Prin urmare, m-am ridicat, am tinut fruntea sus si m-am redresat. Spre surprinderea mea, vazand ce bine imi merge, a vrut sa se intoarca la mine, dar stii vorba aia: ''ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust''. Am stat oricum mult pe ganduri inainte de a lua o decizie clara: pentru mine este un om mort si asa are sa ramana indiferent de circumstanta, situatie, imprejurare. Nu ii port pica; nu-mi incarc mintea cu astfel de lucruri inutile; dar el pentru mine nu mai exista si sunt convinsa ca este mult mai bine asa. Nu mai stiu nimic de el si nici nu imi doresc. Este pacat ca am ajuns ca doi straini, dar cred cu tarie ca daca asa a fost sa fie, n-am dreptul sa ma bag in socotelile vietii. Nu pot sa spun ca voi uita vreodata deoarece pana si scriind asta, la fix o jumatate de an de la intamplare, am o senzatie de greata.

Cum am trecut peste? Mi-am dat seama ca viata este scurta si plina de provocari, iar daca ma proptesc in primul gard nu voi ajunge nicaieri. Am urcat intr-un tren, iar lumina de la capatul tunelului este facultatea de medicina. Sunt constienta ca vor urca multe persoane in compartimentul in care ma aflu, ca multi vor fi pasageri clandestini, dar nu voi mai permite ca trenul meu sa fie deraiat de o persoana. Destinul si-l mai face si omul cu mana lui, iar eu stiu unde vreau sa ajung: acela este scopul meu, tot ce este pe margine este de o mai mica importanta. In masura in care pot, imi voi modela viitorul dupa propriul meu interes.

A fost greu, nu imposibil, asa ca bafta multa si retine: spectacolul trebuie sa continue! :)

Trenul vietii, roata morii

Roata morii se invarteste, trenul vietii merge si merge si parca nu se mai opreste. Am mai imbatranit cu un an, trenul a mai trecut de o statie majora… nu pot spune ca ma simt diferit in niciun fel; sunt aceeasi de ieri, de saptamana trecuta, de luna trecuta; totusi ceva mic mic s-a schimbat: ma simt mai stapana pe situatie. Remarc ca filmul vietii continua indiferent de actorii schimbatori: protagonisti in filmul vietii noastre ramanem noi, insa persoanele din décor se schimba in mod constant. La fel si trenul vietii… Avem scaunul nostru in marele tren ce strabate viata: tovarasii de calatorie se schimba pe masura ce viata ne schimba, cu fiecare curba pe care trenul o ia; ne simtim uneori singuri, alteori dati la o parte de marea de lume adunata in vagonul vietii noastre , insa, mai devreme sau mai tarziu, toti cei care iti erau aproape vor parasi compartimentul … din varii motive: deces, dezinteres, racire. Noi ca oameni avem datoria de a ne tine tari pentru oamenii cu adevarat importanti: parintii,bunicii, fratii, surorile.  Viata ii schimba si pe ei, este adevarat, insa, de cele mai multe ori, ei vor fi singurii care vor ramane in compartiment pentru totdeauna.

Incerc sa-mi fac loc in propriul compartiment. Cunosc lume noua, cataloghez lumea, curat lista de "prieteni"… totul dintr-un egoism crancen: pentru a-mi fi mie bine.

Nu sunt total satisfacuta, dar, cum imi repeta o persoana foarte inteleapta (care culmea, e mereu cu zambetul pe buze si emana o bucurie de nedescris) : in viata nu le poti avea pe toate. La inceput credeam ca este o scuza pentru a nu-mi cumpara o jucarie sau vreo rochie; acum insa imi dau seama la ce se referea. Am familia departe de mine, imi este greu, dar cu toate acestea nu am de ce sa ma plang pe orice alt plan, asa ca viata ne da si bune si rele; trenul mai loveste cate o creanga, are zile in care merge pe sine frumoase si line cu peisaje minunate  si zile in care totul e ploios.

C'est la vie - Spectacolul continua!!

Valentine's day.

Ha-ha.
Nu.

Pasa proasta

                                Sa fim realisti. Toti trecem prin asta. Bomba e acolo…psihicul uman.. De multe ori slab. Fitilul  reprezinta , in mod surprinzator, informarea noastra. Internetul , televizorul, radioul , name it as you please, numiti-l cum doriti, ne incarca memoria, nu mereu cu informatii utile. Luand internetul ca prim exemplu… Facebook. Vedem ce fac "prietenii" nostri, le vedem pozele, ne simtim pe dinafara cand nu aparem in poze cu "gasca", de la petreceri de care nici nu stiam. Poftim fitilul. Micuta scanteie care aprinde totul? Simplu. Un simplu comentariu, o singura vorba, o singura pasa proasta a unei cunostiinte ne poate rasturna starea de spirit mai repede decat o nota proasta sau vreo cearta cu parintii. Rezultatul? Catastrofal. Totul pare negru. Viata parca nu mai are .. Gust.

                                  Mancarea e prea fierbinte, afara e prea frig, pasarile prea ciripesc, lumea prea sta, toata lumea prea e fericita. Cum trecem prin pasa proasta? Multi se regasesc in muzica. Fie ca e La Familia, Eminem, Mozart, Nirvanna , si as putea continua.. Multi se ascund in camera, dau boxele la maxim si uita de toti si de toate macar pentru 3-4 minute cat dureaza o melodie. Altii fac sport pentru a se relaxa. Altii stau de vorba cu persoanele cele mai apropiate de ele si spera ca mai trece o zi si ca se vor simti mai bine cu timpul. Fiecare are propria retea pentru relaxare .. Un film bun, muzica buna, mancare buna, ciocolata milka, companie placuta, sunt 1001 de variante dar toate conduc la acelasi rezultat, sentimentul de usurare. 

Lectia de istorie pe ziua de azi

"Domnisoara X,

Cred ca o cauza de forta majora va impiedicat de la participa astazi la bal.

Sper ca sunteti bine si ca veti accepta sa ma acompaniati la piesa de teatru de maine seara, orele  20. Va voi astepta la cofetaria de pe strada Independentei la orele 19.00.

Cu cordialitate,

Alexandru Lungu"

Luata dintr-o carte? Nu chiar.. Poate cartea de istorie sau mai bine zis cartea amintirilor bunicii mele.  Pe o carte postala frumos decorata, vizibil afectata de trecerea ireversibila a timpului am descoperit aceasta mica scrisoare adresata unei tinere.

Cat s-a schimbat lumea! Pe atunci baietii aveau un respect deosebit pentru fete, nu-si permiteau sa le vorbeasca decat cu formule de politete. Mi s-a parut demn de apreciere acest gest pe care nu mai ai sanse sa-l vezi si in zilele noastre. Cu regret va las sa contemplati asupra celor de mai sus.  Oricui ia-si arata aceasta scrisoare, ar rade probabil, zicand ca n-am sanse sa mai descopar asa ceva prea curand. Total de acord.

Trist …

Ca fapt divers.. Stiti cum se castiga concursul de miss la balul bobocilor? Fata care primea cele mai multe carti postale ilustrate cu scene de dans si mesajul "Amintire de la balul din anul ////" urmat de numele si semnatura baiatului respectiv, castiga titlul de regina a balului bobocilor pe anul respectiv.

Furtuna de ganduri?

Ei bine da. Vacanta s-a terminat iar in luni incepe scoala. Eu sunt in aeroport asteptand imbarcarea de la 6.40 ora Romaniei, 7.40 ora de aici. Regret ca nu voi fi langa ai mei, ca poate nu le-am acordat atata timp cat ar fi trebuit desi am pretuit fiecare clipa langa ei si le-am multumit pentru vacanta extraordinara pe care mi-au oferit-o. Cu greu m-am despartit de familia mea dar plec impacata cu gandul ca asa e mai bine, ca poate intr-o zi vom fi toti impreuna din nou. Am realizat ca familia e mai presus de o valoare morala, este un lucru indispensabil. Desi unii sunt nevoiti sa se dezvolte vara familie langa ei, sunt sigura ca raman cu anumite rani pe care nimeni nu le poate sterge. Mi-e greu sa stau fara ei, dar ma bucura faptul ca-i fac mandri de  mine zi de zi. Imi doresc din tot sufletul sa-i am aproape insa deoarece momentan nu se poate, ma acomodez, pana la urma eu am decis sa plec. Poate ca suna a o postare atipica mie in care incerc sa ma imbarbatez, si chiar asa si este. Incerc, prin scris, sa ma autosugestionez ca asta e viata, ca in viata nu poti avea totul. Am plans, plang si voi mai plange dar cand voi trece de granita Romaniei, totul ia sfarsit. Trebuie sa pasesc increzatoare si cu un zambet larg pe buze. Ma aflu la granita intre 2 lumi paralele. Calatoresc intre cele 2 pentru a nu simti lipsa niciuneia ... Ma simt singura si poate ca asa si sunt, dar cine nu e?
Cu aceasta vacanta am remarcat cat de disparata sunt de propria mea familie. Ori ca astept majoratul, ori ca am remarcat deja, efectul e acelasi. Se spune sa ai grija ce-ti doresti. Mereu mi-am dorit sa fiu privita la adevarata mea maturitate, nu judecata dupa varsta mea, iar acum, cu despartirea de ai mei, asta se si intampla. Nu am regrete dar ma gandesc ca ar fi trebuit sa ma bucur mai mult de copilarie atunci cand am avut sansa si sa nu ma fi gandit cum e sa fi mare. Acum sunt si mi-e dor de copilarie insa stiu ca nu se mai intoarce.
Si stiu ca ma invart intr-o lume de nebuni, fara cotiere, casca, si fara instructiuni. Am pasit singura intr-o lume nebuna dar mi-am gasit puncte de reper pentru a sti incotro ma duc. Sunt multumita cu ce am acum dar mereu e loc de mai bine ... Toate cu timpul.

Din "Doha International Airport" , in drum spre Aeroportul Henri Coanda.

Pe curand Qatar!

Rezolutie de anul nou .

                                                                    Ce am invatat din anul 2011? Ca lumea e intr-o continua schimbare si ne aflam intr-un val ce se misca intr-un ritm alarmant iar noi trebuie sa ne adaptam intotdeauna; pe scurt, ne invartim intr-o lume de nebuna. Am invatat ca prietenii adevarati iti vor fi mereu alaturi la greu, ca persoanele de la care te astepti cel mai putin vor fi acolo cand restul lumii va parea ca iti intoarce spatele, ca familia este, pe langa o valoare morala, si un punct de sprijin , de reper. Am invatat ca speranta moare ultima, ca lacrimile nu rezolva nimic, ca atunci cand viata iti da lamai trebuie neaparat sa faci limonada sau risti sa te sufoci sub ele, ca o viata are omul dar trebuie traita cu o oarecare modestie, ca visele sunt facute sa devina realitate. Am realizat ca indiferent de cat de tare nu mi-ar conveni, afara tot va ploua, cainii vor latra iar oamenii se vor iubi. Am invatat ca niciodata nu trebuie sa renunti la un vis, oricat de nebunesc ar parea; este dovada ca subconstientul vrea mai mult si va lupta pentru a depasi acel prag autoimpus. Am realizat ca pot fi considerata doar o fata cu acces la internet, statut cu care ma impac momentan, ca Romania e pe duca si ca va veni sfarsitul lumii. La ultima realizare au contribuit mult cunoscutele "mondenitati" actuale si felul in care se face "entertainmentul" la noi in tara pana si de revelion: cu cat mai putine haine, cu atat mai multa audienta.

                                                          A mai trecut 1 an. La multi inainte!