Nu plâng!

  Nu plâng, am amintiri, fragmente de clipe, fracţiuni de secundă de fericire, vorbe,promisiuni şi fapte, in ochi. Am cafele de dimineață, mesaje de noapte bună, meciuri de baschet, tachinări, flori, cadouri, plimbări, discuţii, sentimente, dorințe , speranţe, certuri, împăcări, săruturi,poze,planuri în vene . Am trecutul, încă îl am; atât a mai rămas. Îl am în minte, îl port in vene, îl am în suflet. Mi-e parfum, mi-e speranţă, mi-e țel, mi-e prieten, mi-e iubit. E melodia pe care sufletul și mintea mea o cântă în cor de aproape 2 ani. Am o rană,iar cât timp ea există, verbele rămân la timpul prezent.

....

Ești rănit. Sângerezi. Inima îți bate cu putere și-ți simți pulsul in gât. Cu ultimul gram de putere începi să alergi în neștire. Nu ai o țintă exactă,dar alergi. Ești sigur că te urmărește, că e langă tine, alergați cot la cot; cum de l-ai lăsat să se hrănească atât din tine? Cum ai putut fi atât de naiv si credul? Nu mai conteaza, fugi în continuare! Te va devora dacă te prinde! Nu! Nu-l lăsa să te prindă! Zbate-te, lovește cu putere, nemilos! Luptă-te! Nu ceda! Tentația e mare, la fel și oboseala. Ți se citește în ochi că vrei să cedezi, vrei să-l lași să muște din tine iar și iar. Îți amintești ce neputincios te simțeai când și-a înfipt colții ascuțiți adânc în pielea ta și l-ai lovit, l-ai tăiat, credeai că va muri, dar a devenit mai puternic cu fiecare lovitură. Erai apetisant. Fericirea ta l-a atras. Acum a putrezit, dar tot vine după tine când vede că ai avea destulă putere sa te ridici.

Se aud foșnete ... iar! Te-ai odihnit destul! Fugi până nu e prea târziu! Ce-ai făcut, te-ai împiedicat? Și-a încleștat ghearele în brațele tale. Nu te mai lasă să pleci! Îți umblă prin păr și tu începi să plângi. Începe tortura... Depresia a început să muște din tine.