Filozofie via iahtul Blue Lagoon

Cu toate ca pentru Doha este un eveniment cel putin straniu, pe data de 10 septembrie 2012, la ora 16, soarele inca stralucea puternic. Pasind pe faleza de la "The Pearl", razele soarelui atingeau iahturile ce pareau desprinse din visele oricarei persoane... vise pline de lux si exuberanta... o lume cu totul noua! Surpriza insa: unul dintre acele iahturi avea sa fie al nostru in aceasta seara! Blue Lagoon ne astepta, la fel si echipajul. Un iaht luxos, cu canapele din piele si podeaua dintr-un lemn scump, vopsea ce se schimba in plastic cand se usca.. pe scurt, anul de fabricare 2011! Un iaht pe care Enrique Iglesias a petrecut doua saptamani in sejurul sau in Qatar. La etaj, capitanul David ne astepta (ca si restul echipajului) cu zambetul larg. Ambarcatiunea a pornit cu pasi repezi spre ceea ce parea a fi infinit. 

Lasam in urma zgarie-norii si sediile firmelor mari si parca alergam pe mare cat mai departe de civilizatie. Dupa ce aparatul de fotografiat frigea literalmente si dupa ce am admirat apusul soarelui, am servit masa in familie, iar un salt in apa marii era o urmare fireasca. O experienta cu adevarat de neuitat! Iesind din apa calda is simtind vantul ce-mi facea pielea rece, m-am infasurat repede intr-un prosop si am luat loc pe canapeaua din piele de pe puntea inferioara. David mi s-a alaturat si am inceput sa vorbim. Povestea vietii lui este impresionanta: plecat din Seychelles la 13 ani , luandu-si primul job ca lustruitor de mobila, si-a indeplinit visul de a conduce vase mari si scumpe cu oameni celebri peste tot in lume, poposind de ceva timp in Doha. Este casatorit, are o un copil de un an si patru luni, pe altul pierzandu-l la 9 luni din cauze pe care nu a vrut sa le impartaseasca si ii place filozofia. 

Totul a pornit de la modul in care si-a ales profesia: scoala lui era aproape de mare si copil fiind, se uita la linia orizontului si isi spunea ca acolo vrea sa ajunga..si a si ajuns! Discutia a luat amploare si am atins subiecte vaste: de la religie, la viata si la sanse si noroc. Dezbaterea pe temele acestea a pornit de la afirmatia mea ca totul in viata este relativ: pana si iahtul in care ne aflam s-ar fi putut duce la fund in timp ce noi vorbeam; ca nu aveam cum sa fim siguri de nimic..absolut nimic! El a continuat afirmand ca atunci cand ai o singura sansa in viata, fie ca esti sigur sau nu de ea, ar trebui sa o iei, dar replica mea a fost ca nu ai cum sa fi sigur ca acela va fi singurul tren pe care il vei vedea vreodata. Totodata, cred cu tarie ca daca ai in fata doua trenuri, unul ce te va duce catre lumina din capatul tunelului unde ai putea trai fericit si impacat cu tine si unul ce te va amagi promitand multe, iar tu decizi sa te urci in cel gresit, poti schimba mersul vietii tale (trenul in care te afli) la orice stop...poti cobori, te poti redresa, dar o poti si lua pe aratura. In cazul in care ai o singura sansa in fata ta, dar nu esti sigur ca este ceea ce iti doresti, sansa ar trebui luata, iar sentimentul de siguranta va veni cu timpul, prin autosugestie. In aceasta situatie, ca si in orice situatie in viata, exista reversul medaliei; in spatele trenului ce tu il vezi ca fiind poarta de a scapa catre o viata mai buna ar putea fi acel tren care te va mentine pe linia de plutire si iti va oferi cele mai multe satisfactii. Nu am spun ca te va face ''fericit'' deoarece: ce este pana la urma fericirea? Exista ea cu adevarat? Eu personal cred ca fericirea, descrisa ca fiind un sentiment idilic, nu exista; momente de fericire, da, exista , dar nu fericirea ca termen general .. a spune despre o persoana ca este o persoana ''fericita" este ceva ce nu are sens.. exista doar persoane care au o gandire pozitiva sau sunt optimiste, dar asta nu le face fericite... C'est la vie. :)


                          

Șanse, șanse ...

                         Se spune ca fiecare om merita o a doua sansa; ca merita sa fie iertat, dar oare chiar exista iertare? Eu personal sunt genul de om care iarta, dar nu uita, iar a 'nu uita' nu intra tocmai in definitia cuvantului "iertare". Ce presupune iertarea defapt? Presupune  sa treci peste rana cauzata de una sau mai multe persoane si sa te prefaci ca ploua.. Pur si simplu sa dai uitarii un episod care probabil te-a marcat, doar de dragul de a pastra imaginea inocenta a acelei persoane in mintea ta, dar oare chiar merita? Oare barbatul care si-a inselat sotia o data n-o va mai face si a doua, si a treia , si a patra oara? Oare acea prietena pe care o credeai sora ta si care te-a mintit si ti-a infipt un cutit in spate n-o va mai face o data in fata unei ispite mai mari ca cea precedenta? Oare omul chiar poate sa nu greseasca? Intuieste si singur.

   

                           Oameni fiind, toti gresim mai devreme sau mai tarziu, insa partea care nu covine nimanui este ca greseala nu este ceva singular, care sa se intample o singura data si pace … greselile apar inevitabil cam toata viata si de cele mai multe ori pornesc de la minciuni nevinovate in care ajungi sa te prinzi si ca nu mai poti iesi… incepand cu mama pe care in clasa I ai mintit-o ca la scoala ti-ai mancat mancarea cand defapt savurai in recreatia mare o punga mare de Lays si terminand cu minciuna ''ma duc la suc cu fetele''  … toate au un inceput..

     

                          Problema este ca vine si te ia valul si inghiti multe, ierti multe, incerci sa treci peste ca "poate se va indrepta" ,dar oare chiar va fi asa? Oare chiar merita sa iti consumi timp pretios din viata ca sa incerci sa faci din piatra diamant? Fiecare decide pentru patratica lui, dar grija mare, sansele se numara astfel: 1, 2, 3, 4, 5 ; nu 1, 2, 2, 2, 2, 2...