Furtuna de ganduri?

Ei bine da. Vacanta s-a terminat iar in luni incepe scoala. Eu sunt in aeroport asteptand imbarcarea de la 6.40 ora Romaniei, 7.40 ora de aici. Regret ca nu voi fi langa ai mei, ca poate nu le-am acordat atata timp cat ar fi trebuit desi am pretuit fiecare clipa langa ei si le-am multumit pentru vacanta extraordinara pe care mi-au oferit-o. Cu greu m-am despartit de familia mea dar plec impacata cu gandul ca asa e mai bine, ca poate intr-o zi vom fi toti impreuna din nou. Am realizat ca familia e mai presus de o valoare morala, este un lucru indispensabil. Desi unii sunt nevoiti sa se dezvolte vara familie langa ei, sunt sigura ca raman cu anumite rani pe care nimeni nu le poate sterge. Mi-e greu sa stau fara ei, dar ma bucura faptul ca-i fac mandri de  mine zi de zi. Imi doresc din tot sufletul sa-i am aproape insa deoarece momentan nu se poate, ma acomodez, pana la urma eu am decis sa plec. Poate ca suna a o postare atipica mie in care incerc sa ma imbarbatez, si chiar asa si este. Incerc, prin scris, sa ma autosugestionez ca asta e viata, ca in viata nu poti avea totul. Am plans, plang si voi mai plange dar cand voi trece de granita Romaniei, totul ia sfarsit. Trebuie sa pasesc increzatoare si cu un zambet larg pe buze. Ma aflu la granita intre 2 lumi paralele. Calatoresc intre cele 2 pentru a nu simti lipsa niciuneia ... Ma simt singura si poate ca asa si sunt, dar cine nu e?
Cu aceasta vacanta am remarcat cat de disparata sunt de propria mea familie. Ori ca astept majoratul, ori ca am remarcat deja, efectul e acelasi. Se spune sa ai grija ce-ti doresti. Mereu mi-am dorit sa fiu privita la adevarata mea maturitate, nu judecata dupa varsta mea, iar acum, cu despartirea de ai mei, asta se si intampla. Nu am regrete dar ma gandesc ca ar fi trebuit sa ma bucur mai mult de copilarie atunci cand am avut sansa si sa nu ma fi gandit cum e sa fi mare. Acum sunt si mi-e dor de copilarie insa stiu ca nu se mai intoarce.
Si stiu ca ma invart intr-o lume de nebuni, fara cotiere, casca, si fara instructiuni. Am pasit singura intr-o lume nebuna dar mi-am gasit puncte de reper pentru a sti incotro ma duc. Sunt multumita cu ce am acum dar mereu e loc de mai bine ... Toate cu timpul.

Din "Doha International Airport" , in drum spre Aeroportul Henri Coanda.

Pe curand Qatar!

Rezolutie de anul nou .

                                                                    Ce am invatat din anul 2011? Ca lumea e intr-o continua schimbare si ne aflam intr-un val ce se misca intr-un ritm alarmant iar noi trebuie sa ne adaptam intotdeauna; pe scurt, ne invartim intr-o lume de nebuna. Am invatat ca prietenii adevarati iti vor fi mereu alaturi la greu, ca persoanele de la care te astepti cel mai putin vor fi acolo cand restul lumii va parea ca iti intoarce spatele, ca familia este, pe langa o valoare morala, si un punct de sprijin , de reper. Am invatat ca speranta moare ultima, ca lacrimile nu rezolva nimic, ca atunci cand viata iti da lamai trebuie neaparat sa faci limonada sau risti sa te sufoci sub ele, ca o viata are omul dar trebuie traita cu o oarecare modestie, ca visele sunt facute sa devina realitate. Am realizat ca indiferent de cat de tare nu mi-ar conveni, afara tot va ploua, cainii vor latra iar oamenii se vor iubi. Am invatat ca niciodata nu trebuie sa renunti la un vis, oricat de nebunesc ar parea; este dovada ca subconstientul vrea mai mult si va lupta pentru a depasi acel prag autoimpus. Am realizat ca pot fi considerata doar o fata cu acces la internet, statut cu care ma impac momentan, ca Romania e pe duca si ca va veni sfarsitul lumii. La ultima realizare au contribuit mult cunoscutele "mondenitati" actuale si felul in care se face "entertainmentul" la noi in tara pana si de revelion: cu cat mai putine haine, cu atat mai multa audienta.

                                                          A mai trecut 1 an. La multi inainte!