Roata morii se
invarteste, trenul vietii merge si merge si parca nu se mai opreste. Am mai
imbatranit cu un an, trenul a mai trecut de o statie majora… nu pot spune ca ma
simt diferit in niciun fel; sunt aceeasi de ieri, de saptamana trecuta, de luna
trecuta; totusi ceva mic mic s-a schimbat: ma simt mai stapana pe situatie.
Remarc ca filmul vietii continua indiferent de actorii schimbatori:
protagonisti in filmul vietii noastre ramanem noi, insa persoanele din décor se
schimba in mod constant. La fel si trenul vietii… Avem scaunul nostru in marele
tren ce strabate viata: tovarasii de calatorie se schimba pe masura ce viata ne
schimba, cu fiecare curba pe care trenul o ia; ne simtim uneori singuri,
alteori dati la o parte de marea de lume adunata in vagonul vietii noastre ,
insa, mai devreme sau mai tarziu, toti cei care iti erau aproape vor parasi
compartimentul … din varii motive: deces, dezinteres, racire. Noi ca oameni
avem datoria de a ne tine tari pentru oamenii cu adevarat importanti: parintii,bunicii,
fratii, surorile. Viata ii schimba si pe
ei, este adevarat, insa, de cele mai multe ori, ei vor fi singurii care vor
ramane in compartiment pentru totdeauna.
Incerc sa-mi fac loc
in propriul compartiment. Cunosc lume noua, cataloghez lumea, curat lista de
"prieteni"… totul dintr-un egoism crancen: pentru a-mi fi mie bine.
Nu sunt total
satisfacuta, dar, cum imi repeta o persoana foarte inteleapta (care culmea, e
mereu cu zambetul pe buze si emana o bucurie de nedescris) : in viata nu le
poti avea pe toate. La inceput credeam ca este o scuza pentru a nu-mi cumpara o
jucarie sau vreo rochie; acum insa imi dau seama la ce se referea. Am familia
departe de mine, imi este greu, dar cu toate acestea nu am de ce sa ma plang pe
orice alt plan, asa ca viata ne da si bune si rele; trenul mai loveste cate o
creanga, are zile in care merge pe sine frumoase si line cu peisaje
minunate si zile in care totul e ploios.
C'est la vie - Spectacolul continua!!
