....

Ești rănit. Sângerezi. Inima îți bate cu putere și-ți simți pulsul in gât. Cu ultimul gram de putere începi să alergi în neștire. Nu ai o țintă exactă,dar alergi. Ești sigur că te urmărește, că e langă tine, alergați cot la cot; cum de l-ai lăsat să se hrănească atât din tine? Cum ai putut fi atât de naiv si credul? Nu mai conteaza, fugi în continuare! Te va devora dacă te prinde! Nu! Nu-l lăsa să te prindă! Zbate-te, lovește cu putere, nemilos! Luptă-te! Nu ceda! Tentația e mare, la fel și oboseala. Ți se citește în ochi că vrei să cedezi, vrei să-l lași să muște din tine iar și iar. Îți amintești ce neputincios te simțeai când și-a înfipt colții ascuțiți adânc în pielea ta și l-ai lovit, l-ai tăiat, credeai că va muri, dar a devenit mai puternic cu fiecare lovitură. Erai apetisant. Fericirea ta l-a atras. Acum a putrezit, dar tot vine după tine când vede că ai avea destulă putere sa te ridici.

Se aud foșnete ... iar! Te-ai odihnit destul! Fugi până nu e prea târziu! Ce-ai făcut, te-ai împiedicat? Și-a încleștat ghearele în brațele tale. Nu te mai lasă să pleci! Îți umblă prin păr și tu începi să plângi. Începe tortura... Depresia a început să muște din tine.